Daunele morale in dreptul muncii

Juridice. ro a publicat stirea conform careia in Monitorul Oficial nr. 763/12 noiembrie 2007, a fost publicata Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. XL (40) din 7 mai 2007 care precizeaza ca” o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor legale au facut-o acele instante care au considerat ca acordarea de daune morale este admisibila numai in masura in care in cuprinsul contractului colectiv de munca sau contractul individual de munca au fost incluse clauze exprese in acest sens“.

In ceea ce ma priveste apreciez aceasta solutie ca o mare eroare din partea judecatorilor Inaltei Curti.

Suferinta morala este aceeasi indiferent daca este prevazuta despagubirea in Contractul colectiv de munca sau nu. Aceasta inseamna ca desi salariatii au suferit in mod real umilinte din partea angajatorului si uneori aceste incalcari au fost realizate cu intentie, pentru ca angajatorul are mijloacele necesare pentru a “se juca” cu personalitatea salariatului, salariatii nu pot fi despagubiti pentru aceste umilinte suferite decat in masura in care se prevedea in contractul colectiv de munca. Asadar, suferintele morale in dreptul muncii, conform Inalteu Curti pot fi compensate, numai daca exista un text in contractul colectiv. Total eronat, pentru ca avem texte de lege. Totul este ca magistratii de la Inalte Curte sa le fi cunoscut. Ma indoiesc insa.

In primul rand repararea daunelor morale tine de demnitatea umana, iar pentru aceasta avem text de lege expres:

1. Constitutia Romaniei Art. 1 (3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, [...] reprezintă valori supreme şi sunt garantate.  

2.Codul muncii art. 39 alin. alin. 1 lit. e) “salariatii au dreptul la demnitate in munca“.

“DEMNITÁTE, (2) demnităţi, s.f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreţie. 2. (Mai ales la pl.) Funcţie sau însărcinare înaltă în stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (după demn). ” cf. dex-online.
 

Numai cu aceste exemple si orice alte comentarii ar fi de prisos. A cunoscut Inalta Curte aceste texte?

 Sfera demnitatii in munca este larga (a se vedea articolul pe care l-am publicat in Revista romana de dreptul muncii privind “Demnitatea in munca”) si de forta evidentei cupride si situatia in care un salariat a suferit o trauma morala din partea angajatorului, o incalcare a autoritatii morale, a prestigiului. Daca suferinta psihica, morala a unui salariat ca urmare a gesturilor angajatorului nu intra in notiunea de demnitate in munca, atunci nu mai intra nimic in aceasta notiune. Este goala de continut, ceea ce este inadmisibil, asa cum este si aceasta decizie a Inaltei Curti.

Dar prin hotararea Inaltei Curti de justitie si Casatie ramane goala de continut si din perspectiva repararii daunei. Pai daca exista un drept al salariatului la demnitate in munca (prevazut de altel si prin Constitutie) in mod generic exista atunci o obligaie corelativa a angajatorului la respectarea acestui drept. Or, acest respect nu se realizeaza prin cuvinte, nu se realizeaza in mod pasiv “iti respect dreptul la demnitate in munca insa astazi vreau sa duci gunoiul si sa te vada toti colegii cu tu, in calitatea ta de sef de sectie duci gunoiul pentru ca asa vreau eu, pentru ca ai indraznit sa ai intr-o sedinta o alta opinie decat a mea” (era un exemplu). Cum ramane cu apararea demnitatii in munca? Ramanea ea litera de lege moarta in Codul muncii? Prin aceasta hotararea aberanta a Inaltei Curti se loveste grav in acest articol de lege? Evident Inalta Curte a gresti fundamental. Nu are nici o scuza. 

 Demnitatea in munca cuprinde si elementul reparatoriu al daunei morale, adica al suferintei morale pe care mi-a pricinuit-o angajatorul. Face parte intriseca din acesasta notiune. Este stras lipita. Demnitatea in munca are doua parti: respectarea individului uman si despagubiri pentru atingerile aduse. Altfel spus, angajatorul trebuie sa se abtina de la orice gest care ar putea sa incalce demnitatea salariatului, iar in masura in care un gest al sau a adus atungere integritatii morale, psihice a salariatului angajatorul are OBLIGATIA  de a il despagubi. Nu este nevoie de nici o alta pevedere speciala in nici un contract de munca, pentru ca avem text ede lege expres, citate mai sus.

Prin aceasta hotarare Inalta Curte da dovada clara de necunoaste a Codului muncii, da dovada clara de neintelegere a raporturilor de munca, ce se bazeaza pe respect reciproc. Relatia de munca are un specific dat de pozitia dominanta a angajatorului.

In acest context daunele morale echilibreaza balanta, alaturi de celelalte dispozitii din dreptul muncii in special cele privind sanctiunea si incetarea contractului de munca.

Inalta Curte continua cu erorile: “Aceasta concluzie se impune atata timp cat, in raport cu regula proprie dreptului comun in materia raspunderii contractuale, daunele morale pentru prejudiciul nepatrimonial suferit nu pot fi stabilite, in cadrul unei asemenea raspunderi, decat cu titlu de exceptie”.

Inb primul rand pacatuieste prin generalitate. Este o fraza e care trebuie sa o citesti de multe ori ca sa crez ca poti s aintelegi la ce anume se refera si tot nu esti sigur. Este atat de prolixa aceast fraza!

In realitate, in raport cu specificul relatiei de munca, in care angajatorul are o pozitie dominanta (data de pozitia sa financiara si de nevoia lucratorului de a obtine bani pentru intretinerea sa si a familiei sale), in care angajatorul are dreptul de a da ordine (art. 40 CM),  iar salariatul este obligat prin lege sa respecte aceste ordine, apararea echilibrului intre eventualul abuz care incalca demnitatea in munca si lezeaza moral salariatul se realizeaza tocmai prin obligarea angajatorului la despegubire in cazul in care comportamentul sau a adus atingere nu integritatii sale fizice, ci integritatii sale morale. Asa cum angajatorul trebuie s ail despagubeasca pe salarat pentru prejudiciul fzic suferit in cardul relatiei de munca, tot astfel salariatul trebuie despagbit pentru prejudiciul moral suferit. Nu exista nici o ratiune pentru contrariu, iar ascunderea dupa normele legale este un discurs fals.

In concluzie, prin aceasta hotarare este lipsita de continut notiunea de demnitate in munca. Probabil ca judecatorii Inaltei Curti, nefiind familiarizati cu dreptul muncii, pentru ca nu judeca in ultima instanta litigii de dreptul munci (decat recursuri, insa nu pe fond), nu au cunoscut (si am aprape certitudinea ca nu au cunoscut)  dispozitiile art. 39 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, conform carea “salariatii au dreptul la demnitate in munca”. Dar nici dispozitiile constitutionale nu le-au cunoscut?

Prin hotararea criticata insisi judecatori Inaltei Curti au incalcat demnitatea in munca a salariatilor!

Plrin Legea nr. 237?2007 din iulie 2007 a fost modificat art. 269 alin. 1 din COdul muncii, in sensul ca se acorda si despagubiri pentru pagubele morale.

 La vremea aceea, pe formul de discutii reformaj ma intrebam, salutand aparitia acestei legi, pentru cine a fost adoptata aceasta lege, pentru ca imi parea bizara modificarea codului muncii doar pentru acest articol in conditiile in care ar trebui multe alte modificari.

 Expunerea de motive ma facea sa ma gandesc ca aceasta lege avea un destinatar precis. Nu ma gandeam ca in fapt poate fi un raspuns la aceasta decizie a Inaltei Curti. De fapt se vorbeste de caracter discriminatoriu, in conditiile in care inca din anul 2006 Curtea Constitutionala se pronuntase asupra acestui caracter prin decizia 716/2006 respingand exceptia. Din expunerea de motive nu rezulta ca ar fi un raspuns la aceasta decizie. Interesant este ca atat avizul Consiliului Legislativ , cat si punctul de vedere al guvernului sunt negative. Interesant este ca nici in comisiile de specialitate initiativa nu a primit vot favorabil. Comisia pentru Culte cu unanimitate de voturi nu acorda vot favorabil. Comisia pentru egalitatede sanse respinge si ea apropunerea. Nici Comisia Juridica nu avizeaza favorabil. SIngurul aviz favorabil vine din partea Comisiei pentru munca. SI cu toate acestea, propunere atrece in Parlament si devine text de lege.

 Inclin sa cred ca nu este nici o legatura intre decizia Inaltei Curti si aceasta initiativa legislativa.

Oricum ar fi aparitia legii nu ace altceva decat sa dea continut notiunii de “demnitate in munca”.