Modificările Legii nr. 130/1999 – contractul colectiv de muncă

Ministerul Muncii, Familiei şi  Egalităţii de Şanse a publicat proiectul de lege privind modificarea Legii 130/1996 privind contractul colectiv de munca.

 Proiectul vizează modificarea art. 12 din Legea 130/1996 în sensul că prin contractele colective de muncă din cadrul instituţiilor bugetare nu se mai pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantun sunt stabilite prin dispoziţii legale referitoare la : salarii de bază, sporuri, indemnizaţii, premii şi alte drepturi de personal.

 În expunerea de motive care însoţeşte proiectul de modificare a Legii nr. 130/1996 se arată că în prezent, negocierea contractelor colective de muncă se realizează potrivit Legii nr. 130/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În conformitate cu prevederile art. 12 din Legea 130/1996, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare.

 Astfel, reglementarea legală actuală prevede că prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.

 Din aplicarea practică a prevederilor legale menţionate a rezultat caracterul de generalitate al acestor dispoziţii, acest fapt generând dificultăţi de interpretare. Pentru acest considerent se impune clarificarea reglementării menţionate prin precizarea de către legiuitor a drepturilor care nu pot face obiectul negocierii colective concretizate în contracte colective de muncă, ţinând seama că aceste drepturi sunt stabilite prin dispoziţii legale.

 În ceea ce mă priveşte apreciez măsura ca fiind justă din cel puţin trei puncte de verere:

 – ca tehnica legislativă din moment ce salariile pentru bugetari[1] sunt stabilite prin norma specială, prin celebra HG 281/1993, nu exista nici un motiv ca salariile şi sporurile aferente să poate să mai fie (re)negociate prin contract colectiv de muncă indiferent că este la nivel de ramură sau la nivel de unitate, pentru că,

 – posibilitatea stabilirii lor prin negocierea contractului colectiv de muncă, aşadar în mod direct, poate afecta în mod grav stabilitatea bugetului de stat pe anul în curs, având în vedere că

 – în sistemul bugerar, exista un mare paradox: negocierea se face practic între salariaţi. În realitate orice negociere în sistemul bugetar la nivel de întreprindere are efecte atat asupra „patronatului” cât şi a salariaţilor. Practic partenerii de negociere patronali beneficiază şi ei de pe urma eventualelor creşteri salariale; uneori, având în vedere faptul că au salarii mai mari, beneficiul negociatorilor patronali este mai mare, în cifre absolute, char dacă în procente este acelaşi, decât al negociatorului sindical.

 Mai mult, ca regulă generală unităţile bugetare sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite. În aceste condiţii ei primesc un buget aprobat la nivel de minister. Bugetul cuprinde alături de alte capitole de cheltuieli şi capitolul de cheltuieli cu personalul (salarii, diurne, etc). Prin negocieri colective se prevăd anumite sporuri salariale. Aşadar, acestea devin norme obligatorii. În situaţa în care în instanţă se solicită acordarea acestor sporuri, instituţia bugetară va invoca faptul că nu au fost alocate fonduri bugetare pentru aceste cheltuieli şi în consecinţă aceste drepturi obţinute de salariaţi prin CCM nu pot fi acordate. În toate cazurile deduse judecăţii, judecătorii s-au exprimat clar: sunt drepturi salariale şi trebuie plătite.

 Şi am ajuns la primus movens cel care probabil a declanşat acest proiect de lege: celebrele drepturi salariale din învăţământ, care afectează în mod real bugetul de stat.

 Sindicatele nu cred ca vor fi de acord cu acest proiect de lege, din motive care ţin de lupta sindicală. Practic, acest proiect de lege, în mod (in)direct, „ia pâinea de la gură” organizaţiilor sindicale la nivel de unitate/ramură ceea ce va putea, în timp să ducă la reducerea numarului de membrii de sindicat şi aşa în scădere.

 Astfel, într-o unitate singurul lucru palpabil pe care îl poate face un sindicat,a(lături de asistarea salariatului la cercetarea disciplinară – dacă salariatul doreşte acest lucru – şi de introducerea acţiunii în justiţie în numele salariatului)  este acela de a lupta pentru creşterile salariale. În măsura în care lupta pentru creştri salariale nu se va mai purta la nivel de unitate, sindicatele îşi vor putea pierde din aderenţi.

 Este interesanta mişcarea Ministerului Muncii după cazul salariilor profesorilor.

 Spun că este interesantă această mişcare, pentru ca nu ştiu dacă este şi suficientă (de inteligentă sau de completă), pentru că art. 48 din Legea 128/1997 prevede că „Salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, şi o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri şi alte drepturi salariale suplimentare. Drepturile salariale suplimentare, drepturile cu un caracter social, alte drepturi şi facilităţi ale personalului didactic auxiliar şi nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime şi maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori şi organizaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, potrivit legii”.

 Aşadar, vom avea două dispoziţii cu putere de lege şi va trebui să interpretăm care este generalia specialibus non derogant sau invers.

Probabil că toţi avem o idee. Rămân de urmărit aceste mişcări.

---

[1] Pentru celelalte categorii de bugetari a se vedea următoarele acte normative:– pentru functionarii publici : OG 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pâna la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si resterile salariale care se acorda functionarilor publici în anul 2007
– pentru personalul contractual: OG 10/2007 privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica, iar prin HG 281/1993 si L 40/1991 sunt acordate personalului contractual o serie de drepturi
– functionarii publici cu statut special: OG 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor (politisti), OG 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei (magistrati), OG 64/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare (penitenciare)
– militari: Legea 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii.
– Personal medical, OG 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar