Jurnalul unui avocat specializat în dreptul muncii (II). Abordări științifice


Constat că timpul pe care îl aloc cercetării ştiinţifice este din ce în ce mai puţin. Simt nevoia să relaţionez, să interacţionez, să împărtăşesc din experienţa mea de 10 ani în dreptul muncii şi să ascult experienţele altora. Pe scurt, simt nevoia unui cadru instituţional în care să aibă loc schimburi de informaţii.

1. Înfiinţarea Clubului de drept social – Costel Gîlcă

Mă gândesc să înfiinţez o organizaţie, o asociaţie în cadrul căreia să ne întâlnim săptămânal pentru a discuta probleme curente, pentru a împărtăşi experienţe, a naşte idei. Sunt convins că numai prin schimb de experienţă, ştiinţa dreptului muncii poate să se dezvolte. Sunt convins că fiecare participant poate contribui, direct sau indirect, la naşterea unor idei. Nicio idee nu este bună sau rea în sine, nu este adevărată sau falsă în cadrul schimbului de idei. Toate ideile sunt bune prin faptul că sunt exprimate. Doar analiza finală trebuie să aleagă cea mai adecvată soluţie.

M-am decis. Am să înfiinţez un club. Nu vreau să fie nici asociaţie, nu vreau să fie nici fundaţie. Un simplu club al pasionaţilor de dreptul muncii este suficient. Trebuie să aleg un nume. Ar trebui să îi spun clubul de dreptul muncii. Ca „brand” este foarte bun, penetrant, cunoscut. Şi totuşi dreptul muncii este prea puţin. Vreau să fie cuprinzător, vreau să fie ştiinţific, riguros exact. Din nefericire perioada comunistă se face simţită, noţiunea de drept social nu este consacrată. Lumea juridică nu cunoaşte foarte bine această sintagmă, care cuprinde atât dreptul muncii, cât şi dreptul securităţii sociale.

În România se face o gravă eroare: se utilizează titlul de dreptul muncii, însă se tratează şi aspecte de dreptul securităţii sociale. Am în minte un exemplu care m-a urmărit constant, exemplu de eroare ştiinţifică. Astfel, deşi intitulată „Revista Română de dreptul muncii”, în conţinutul ei se tratează şi dreptul securităţii sociale. Este evident o eroare ştiinţifică neasumată şi, din punctul meu de vedere, impardonabilă, însă nu este treaba mea ce se întâmplă acolo şi cât de interesaţi sunt de rigoarea ştiinţifică editorii şi redactorii revistei.

Ştiu că la nivel european există această rigoare ştiinţifică şi îmi propun să încep eu să o impun în România. Este greu. Ezit mult. Dacă denumesc clubul de drept social, există riscul unei necunoaşteri a termenului, există riscul confuziei. Un club de dreptul muncii îmi asigură o vizibilitate şi o percepţie foarte bună pe piaţă. Am de ales între un nume comercial şi unul ştiinţific, riguros exact. Grea alegere. Totuşi mă decid, aplecarea mea spre partea ştiinţifică obţine victoria. Se va numi „Clubul de drept social”.

Într-o zi îmi vine ideea de a îi ataşa un nume. Mă gândesc la numele unui mare autor de dreptul muncii din perioada interbelică. Avantaje şi dezavantaje. Deodată îmi vine brusc în minte să pun numele meu. Este prea îndrăzneţ. Cine îţi pune propriul nume? De regulă personalităţile defuncte au acest privilegiu. Eu nu sunt nici personalitate, şi cu atât mai puţin nu sunt defunct. Totuşi îndrăzneala care m-a caracterizat întotdeauna este cea care îmi dictează. Se va numi Clubul de drept social – Costel Gîlcă. Merg pe principiul care m-a călăuzit mereu: „Mai bine să îmi pară rău că am fost îndrăzneţ decât să regret că nu am făcut nimic”; poate fi o experienţă interesantă şi numai prin experienţe te descoperi. Am decis.

Au loc la sediul cabinetului zeci de întâlniri, se dezbat teme inedite, interesante. Totuşi cotidianul îi fură pe toţi, lipsa timpului se simte. Este o experienţă nouă, bogată. Practicienii fac schimb de informaţii, discută, se contrazic cu pasiune, cu ardoare. Totul frumos şi civilizat, dar mai ales la un înalt nivel ştiinţific.

Mă gândesc să lărgesc cadrul acestor discuţii. Mă gândesc să organizez conferinţe în care să aduc personalităţi marcante din domeniul dreptului muncii, să îi pun faţă în faţă cu cei care lucrează în dreptul muncii.

Acum, la final de an, sunt bucuros. A fost o idee reuşită. Au participat aproximativ 1 600 de persoane la conferinţele pe care le-am organizat. Este un succes. Ideile au fost răspândite, s-a intrat într-un anumit circuit. Am reuşit să organizez cea mai mare conferinţă pe dreptul muncii organizată vreodată în România. Toţi marii specialişti reuniţi în Aula Magna a Universităţii Bucureşti, două zile de dezbateri, 300 de participanţi. Un succes ştiinţific major pentru România.

Însă bucuria cea mare nu vine neapărat din numărul participanţilor, ci din altceva. Observ că specialiştii în dreptul muncii se revigorează şi ei şi încep să organizeze alte întâlniri ştiinţifice. Ceea ce este foarte bine, aceasta înseamnă că am reuşit să mişc ceva. Cu cât mai mulţi specialişti care organizează schimburi informaţionale, cu atât mai bine.

Şi am mai observat ceva. În toamnă, am organizat la Tribunalul Bucureşti o conferinţă privind efectele practice ale modificărilor Codului muncii. La două săptămâni de la lansarea conferinţei, observ că se organizează o altă conferinţă, cam în aceeaşi perioadă. Mă bucură faptul că am reuşit să incit. Însă nu se termină totul aici. La scurt timp observ că unul dintre cei mai mari profesori în dreptul muncii, organizează o conferinţă personală maximală. Bucuria este enormă. Am reuşit  doar prin idei să pun în mișcare specialiştii de dreptul muncii, am făcut să circule idei pe piaţă, ca să ma exprim plastic am reuşit „să scot urşii din bârlog”.

Şi mai am o bucurie. După aproape 20 de ani, una dintre cele mai strălucite minţi juridice, d-l Şerban Beligrădeanu, participă la conferinţele organizate de Clubul de drept social – Costel Gîlcă. Un al doilea titan care se prezintă în faţa publicului, după mulţi ani de absenţă.

Discursul d-lui Alexandru Athanasiu din cadrul conferinţei organizate în Aula Magna a Universităţii Bucureşti este fulminant, cu paralele frumoase, cu metafore. În esenţă fantastic. Nu mai auzisem un astfel de discurs în România. Am reuşit să stimulez şi asta mă bucură. Clubul de drept social se dovedeşte a fi fost o idee bună.

Evident nu aş fi reuşit dacă alături de mine nu ar fi fost colega mea Irina Ionescu, sufletul tuturor acestor conferințe, Cristina Aroşculesei, cel care s-a ocupat de tot ceea ce inseamnă partea informatică şi nu în ultimul rând Cristiana Tudoroiu, domnul Perju Nelu, precum şi ceilalţi colegi.

2. Revista de drept social

Îl ştiu pe Marian Florescu (Editura Rosetti Internaţional) din anul 2001, când a publicat prima mea carte. O întâlnire banală, pe aleile din spatele Facultăţii de Drept Universitatea Bucureşti. Facem câţiva paşi împreună, îi spun că apreciez apariţia Revistei Române de Dreptul muncii, iar el îmi mărturiseşte că este a lui. În cei câţiva paşi făcuţi împreună am timp să îl întreb dacă este interesat să publice o lucrare privind sistemul public de pensii, având în vedere că tocmai apăruse legea nr. 19/2000. Este de acord pe loc şi aşa începe o frumoasă prietenie de peste 10 ani.

La începutul anului 2011 am o întâlnire cu Marian, care îmi propune să scoată în format hârtie revista pe care o editam pe blogul meu sub numele de Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale. Sunt de acord şi ne asociem la editarea acestei reviste. Eu pe partea ştiinţifică, el pe parte redacţională.

Avem ample discuţii cu privire la numele pe care să îl dăm revistei. Aceeaşi parte ştiinţifică din mine doreşte să impună numele de drept social, pentru rigoare şi exactitate. În paginile revistei vor fi tratate atât aspecte care ţin de dreptul muncii, cât şi aspecte privind dreptul securităţii sociale. Aşadar, revista se va numi „Revista de drept social” şi va apărea lunar.

Cotidianul mă fură mereu, clienţii vor răspunsuri acum la problemele pe care le au, procesul colectiv îmi răpeşte foarte mult timp. Trebuie să scriu. Îmi place să scriu. Trebuie să îmi fac timp să redactez revista, să scriu câte un articol în fiecare lună. Vreau să fie un articol de foarte înalt nivel ştiinţific. NU vreau să scriu doar pentru a umple paginile unei reviste, nu vreau să fac copy paste la texte legale, ci vreau să aibă valoare adăugată foarte mare. Fac eforturi. Trebuie să mă concentrez să scriu bine, articulat, dar mai ales documentat. Nu vreau să scriu la normă, ci la inspiraţie. În final reuşesc să scriu 9 articole în acest an. Ultimele articole reprezintă practic noi teorii în dreptul muncii sau identificarea unor erori fundamentale în dreptul muncii.

Cele 9 numere ale Revistei de drept social, publicate anul acesta mă bucură mult.  Marian face treabă foarte bună pe partea editorială. Sunt mulţumit şi de conţinut. Are un nivel ştiinţific ridicat. Avem multe idei şi le vom dezvolta încetul cu încetul. Suntem puţini oameni, însă facem o treabă foarte bună. Şi el, şi eu suntem conştienţi că nu ne interesează profitul, ci valoarea ştiinţifică adăugată. Respingem multe articole şi retrimitem altele  corecturi altele. Încercăm să avem o revistă de un înalt şi real caracter practic şi ştiinţific. Trebuie să continuăm efortul de a edita această revistă.

3. Retragea mea spre studiu

Cabinetul îmi răpeşte foarte mult timp. Cu avantaje şi dezavantaje. Principalul avantaj îl constituie contactul cu realitatea, normele juridice devin palpabile, concrete, cunosc realităţile care determină legiferarea şi nu doar vârful icebergului.

Şi totuşi eu tânjesc. Tânjesc mult după cercetarea ştiinţifică. Vreau să citesc, să cunosc, să ştiu. Am toate cărţile de la 1892 până la 1989 în format electronic. Vreau să citesc, să cunosc. Şi totuşi nu pot, activitatea curentă mă sufocă.

Din fericire, asocierea cu Răzvan Vasiliu îmi dă speranţe. Fusesem adversari într-un dosar privind hărţuirea morală la locul de muncă, el având câştig de cauză. Un tip extraordinar, inteligent, calm, zâmbitor, şi mai ales cu multă ştiinţă de carte. Se vede că a avut un profesor bun. Se simte imediat mâna unui bun specialist în dreptul muncii, însă şi mintea lui. Înfiinţăm cabinetul Gîlcă şi Vasiliu.

Venirea lui Răzvan mă degrevează de multe sarcini. Totuşi sunt multe lucruri pe care trebuie să le fac. Îi spun ideea mea de a mă retrage în Germania, aproape de Luxembourg, pentru a putea fi liniştit să citesc şi să scriu. Este de acord pe loc.

Îmi fac bagajele şi în 4 zile sunt deja instalat în Germania, cu toată familia.

Cel mai de preţ lucru adus cu mine în Germania sunt cele peste 150 de cărţi. Mă instalez şi încep să citesc. Reuşesc să citesc peste 14 000 de pagini, aproximativ 78 de cărţi. Le citesc sistematic. Pe ani. Încep cu o carte franceză de la 1892 privind contractul de locaţiunea muncii în dreptul roman. Nici că se putea mai bine. Încep exact cu începutul. Cartea îmi relevă una din erorile fundamentale din dreptul muncii. Continuu apoi cu George Plastara de la 1908. Aproximativ 400 de pagin de dreptul muncii, deşi Vechiul Regat nu are decât trei legi în domeniul dreptul muncii: legea servitorilor din 1895, legea privind industriile insalubre din 1885 şi legea privind timpul de muncă al copiilor şi femeilor, din 1906. O carte fantastică.

Fiecare carte citită îmi relevă noi aspecte din dreptul muncii. Constat că în general în România s-a scris relativ puţin şi mediocru. Sunt câteva vârfuri, printre care de departe cel mai important este Marco I. Barasch, doctor la Paris, şi Eugen Cristoforeanu, avocat, licenţiat la Roma.

Îmi dau seama imediat cine a studiat în străinătate şi cine nu, după ideile pe care le utilizează în cartea scrisă, după cultura generală care se resimte în pagini. Citesc cărţi scrise de avocaţi şi cărţi scrise de judecători. Diferenţele sunt uriaşe faţă de autorii care au studiat în străinătate.

Am o mare revelaţie: timp de aproximativ 13 ani, în România nu s-a publicat nicio carte de dreptul muncii scrisă de un autor român, au fost doar traduceri din dreptul muncii sovietic. Îmi dau seama că există o barieră între autorii din zilele noastre şi ideile perioadei interbelice. Îmi dau seama că întreaga doctrină de dreptul muncii actuală este puternic influenţată de perioada comunistă, deoarece la notele de subsol nu apar citaţi decât autori din perioada comunistă, deşi, ca structură, actuala legislaţie este mai apropiată de cea din perioada interbelică.

Continuu să citesc şi să descopăr. Mai am de citit aproximativ 12 000 de pagini. Nu este nici mult, nici puţin. Însă la final voi fi complet, voi putea spune că am citit totul sistematic.  Şi asta mă bucură. Mă bucură faptul că am avut acest noroc să cunosc tot ce s-a publicat, iar această bucurie o voi împărtăşi.

Câteva idei le-am împărtăşit în cadrul conferinţei din 23-24 noiembrie 2011, când am prezentat tema: „Erori fundamentale în dreptul muncii”. (Va urma)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: